Bursa „Sfântul Vasile cel Mare” se adresează tuturor studenților, masteranzilor și doctoranzilor din centrele universitare din Cluj-Napoca și reprezintă continuarea unui efort de a susține studiul academic de performanță inițiat de vrednicul de pomenire episcop Vasile Someșanul. Cunoscând dragostea pe care o avea Preasfințitul Vasile pentru tineri și ajutorul susținut oferit acestora, ASCOR Cluj-Napoca dorește să continue această moștenire de a fi alături de studenți în parcursul lor universitar.
Aplicarea pentru bursele noastre se extinde pe perioada 6-27 noiembrie, urmând ca bursa să fie virată lunar pe parcursul unui semestru universitar – 6 luni (octombrie-februarie, respectiv martie-septembrie), cu posibilitatea de prelungire pentru semestrul II.
Astfel, în acest semestru universitar cele 10 burse oferite se adresează:
- Studenţilor, cetățeni români, la învățământul universitar, cursuri de zi;
- Masteranzilor, cetăţeni români, la învăţământul postuniversitar master, cursuri de zi;
- Doctoranzilor, cetăţeni români, înscriși la cursurile de doctorat și care sunt până în anul III de pregătire.
Vor fi oferite 2 tipuri de bursă:
- 5 burse de performanță, în cuantum de 600 RON;
- 5 burse sociale, în cuantum de 400 RON;
- Criteriile de eligibilitate și actele necesare pentru bursele de performanță sunt următoarele:
- beneficiarul să fi promovat toate examenele;
- în cazul studenților de anul I:
- media de de la examenul de bacalaureat să fie de minim 9.50
- în cazul studenților din anii universitari superiori:
- media din anul încheiat să fie de minim 9.50;
- în cazul masteranzilor și doctoranzilor în anul I media anilor de studiu să fie de minim 9.50, asemenea și media diplomei de licență, respectiv cea de master să fie 9.50;
- Bursa se acordă doar studenților sub 35 de ani;
- Se pot depune acte pentru ambele tipuri de bursă, însă doar una va fi aprobată.
- Acte necesare pentru anul I – licență, master sau doctorat:
- copie nelegalizată după actul de identitate al aplicantului;
- copie a diplomei de bacalaureat în cazul studenților din anul I;
- copie a diplomei de licență în cazul masteranzilor din anul I sau a unei adeverințe echivalente;
- copie a diplomei de master în cazul doctoranzilor din anul I sau a unei adeverințe echivalente;
- reprezintă un avantaj anexarea unei adeverințe de voluntariat eliberată de o organizație recunoscută care să ateste un minim de 25 de ore de activitate;
- acte doveditoare ale participării la simpozioane sau a realizării de articole științifice acolo unde este cazul;
- Contul IBAN deschis pe numele aplicantului, obligatoriu la BANCA TRANSILVANIA. Nu sunt acceptate conturi deschise pe numele altor persoane.
-
- Fișa tip completată cu toate informațiile cerute, disponibilă în format electronic aici
- Acte necesare pentru anii superiori – licență, master sau doctorat:
- În cazul studenților din anii superiori, nivel licență, respectiv master și doctorat, adeverința va conține media cu care aplicantul a încheiat anul universitar anterior. În cazul doctoranzilor începând cu anul II de studiu, adeverința va conține calificativul acordat pentru anul absolvit. În aceeaşi adeverinţă se va specifica dacă studentul beneficiază de vreo bursă acordată de instituţia de învăţământ.
- reprezintă un avantaj anaxarea unei adeverințe de voluntariat eliberată de o organizație recunoscută care să ateste un minim de 25 de ore de activitate;
- acte doveditoare ale participării la simpozioane sau a realizării de articole științifice acolo unde este cazul;
- Contul IBAN deschis pe numele aplicantului, obligatoriu la BANCA TRANSILVANIA. Nu sunt acceptate conturi deschise pe numele altor persoane.
- Fișa tip completată cu toate informațiile cerute, disponibilă în format electronic aici
Dosarul se va trimite la adresa [email protected] pâna la data de 27 noiembrie 2024. Completarea corectă a fişei constituie un criteriu obiectiv de selecţie a dosarelor. Dosarele sau fişele tip incomplete sunt scoase din competiţie.
- Criteriile de eligibilitate și actele necesare pentru bursele sociale sunt următoarele:
- beneficiarul să fi promovat examenul de bacalaureat sau toate examenele anului universitar încheiat;
- în cazul studenților de anul I:
- media de de la examenul de bacalaureat să fie de minim 8.50
- în cazul studenților din anii universitari superiori:
- media din anul încheiat să fie de minim 8.50;
- bursele sociale se adresează doar studenților și masteranzilor, nu și doctoranzilor;
- Bursa se acordă doar studenților sub 35 de ani;
- Se pot depune acte pentru ambele tipuri de bursă, însă doar una va fi aprobată.
- Acte necesare:
- copie nelegalizată după actul de identitate al aplicantului și al tuturor membrilor familiei, conform fișei tip a aplicantului.
- adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ care să ateste calitatea de integralist şi media de absolvire a anului universitar încheiat;
- În cazul studenților din anul I – licență sau master – se anexează o copie a dimplomei de bacalaureat, respectiv licență;
- adeverință eliberată de instituția de învățământ sau, după caz, de la alte instituții care să specifice dacă aplicantul mai beneficiază de o bursă;
- documente din care să rezulte nivelul venitului pe membru de familie:
- adeverinţe de salariu de la locul de muncă al părinţilor;
- cupoane de pensie ale părinților;
- copii ale certificatelor de deces ale părinţilor sau ale părintelui;
- documente justificative privind veniturile proprii, după caz:
a. cupoane sau adeverinţa de la Casa de Pensii privind cuantumul pensiei de urmaş
pentru lunile care se iau în considerare (iulie, august, septembrie);
b. adeverinţa de şomaj;
c. adeverinţa de venit net; - documente justificative de la Administraţia Financiară privind veniturile nete
obţinute din activităţi autorizate (de exemplu: chirii, persoane fizice autorizate,
asociaţii familiale, societăţi comerciale, activităţi de exploatare a proprietăţilor
personale ale studentului: terenuri agricole, păduri etc., conform prevederilor Legii
nr. 227/2015 privind Codul Fiscal); - declaraţie notarială pe propria răspundere a solicitantului, din care să reiasă că nu mai are şi
alte venituri decât cele declarate; - eventual, rapoarte de anchetă socială ale Direcțiilor de Asistență Socială ale primăriilor.
- în cazul părinților divorțați se va anexa și o copie a documentului de divorț;
- în cazul celor proveniți din centre de plasament, sunt necesare următoarele documente justificative privind situaţia în care se află:
a. adeverinţă din care să rezulte faptul că solicitantul se află în plasament;
b. copie a hotărârii judecătoreşti din care rezultă că solicitantul se află în plasament familial;
c. documente justificative privind veniturile studenţilor titulari ai cererii pentru acordarea bursei sociale, după caz:
– copii ale cupoanelor sau adeverinţă pentru alocaţia de plasament;
– adeverinţă de şomaj;
– adeverinţă de venit net etc.; - în cazul celor care aplică pentru bursa socială din motive medicale este necesar:
– document medical eliberat de un medic specialist (care a promovat examenul de specialitate în domeniul diagnosticului sau medic primar cu competenţe în domeniul diagnosticului), respectiv Certificat de încadrare în grad de handicap permanent grav sau accentuat.
– În documentul medical prezentat de student se va menţiona în mod obligatoriu încadrarea diagnosticului în categoriile de boli menționate: 1) studenţii bolnavi TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, 2) celor care suferă de diabet, 3) boli maligne, 4) sindromuri de malabsorbţie grave, 5) insuficienţă renală cronică, 6) astm bronşic, 7) epilepsie, 8) cardiopatii congenitale, 9) hepatită cronică, 10) glaucom, 11) miopie gravă, 12) boli imunologice, 13) boli rare atestate de un medic specialist 14) tulburări din spectrul autist, 15) boli hematologice
(hemofilie, talasemie etc.), 16) surditate, 17) fibroză chistică, 18) cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, 19) cei cu handicap locomotor, 20) spondilită anchilozantă, 21) reumatism articular, 22) cu orice alte boli cronice pe care senatele universitare le pot lua în considerare atestate de un medic specialist şi 23) studenţi care prezintă un Certificat de încadrare în grad de handicap permanent grav sau accentuat.
– Documentul medical va fi vizat de către medicul de familie sau de către medicul arondat facultăţii.
- Nu se acceptă declaraţii pe propria răspundere în ceea ce priveşte venitul;
- Contul IBAN deschis pe numele aplicantului, obligatoriu la BANCA TRANSILVANIA. Nu sunt acceptate conturi deschise pe numele altor persoane.
- Fișa tip completată cu toate informațiile cerute, disponibilă în format electronic aici
Dosarul se va trimite la adresa [email protected] pâna la data de 27 noiembrie 2024. Completarea corectă a fişei constituie un criteriu obiectiv de selecţie a dosarelor. Dosarele sau fişele tip incomplete sunt scoase din competiţie.
Donații pentru susținerea bursei se pot face în contul de mai jos:
Cont: RO40BTRLRONCRT0297146603
Titular: ASOCIATIA STUDENTILOR CRESTINI ORTODOCSI