Duminică, 1 februarie 2015, am reconstituit, măcar în parte, atmosfera satului românesc de odinioară, în care momentele de comuniune erau prețuite și mult așteptate. Pe lângă participarea la slujba de duminică la Biserică, un alt prilej de întâlnire și voie bună erau ȘEZĂTORILE … în plină iarnă, când activitățile din afara gospodăriei se împuținează, fetele și femeile de-abia așteptau să fie chemate în șezătoare și astfel, pe seară, își luau de lucru și porneau la casa gazdei care a făcut chemarea. Acolo atmosfera era de bucurie, presărată cu cântece și vorbe de duh, zicători și povești de viață. Un moment mult așteptat era și sosirea feciorilor, care veneau de obicei acompaniați de ceterași și bineînțeles, se lăsa cu joc… Sfârșitul șezătorii era undeva după miezul nopții, uneori către dimineață, după ce voia bună, vorbele de duh și jocul umpleau de bucurie sufletele participanților la șezătoare, care porneau la casele lor, gândind deja la următorul prilej de întâlnire…
Aşadar, am incercat să infrumuseţăm şi să amintim acest cadru de bună-comuniune, şi ne-am bucurat la rândul nostru pentru mulţimea interesată să participe la acest eveniment. Vă mulţumim!
Aveți mai jos fotografii de la eveniment.
