Doamne, ajută!
 
După cum bine știți mulți dintre dumneavoastră un membru de nădejde al ASCOR-ului, un participant activ în majoritatea activităților noastre, a fost dubița asociației.
 
Ea a fost nelipsită în cele mai cruciale momente și un sprijin constant în provocările prin care am trecut. De pildă, dacă amintim doar de recenta ei slujire la distribuirea mângâietoarelor pachete alcătuite de voi pentru copiii aflați în medii defavorizate (peste 800 la număr), pachete care cu greutate ar fi ajuns la destinația lor dacă nu aveam duba alături de noi.
 
Ce să mai pomenim de taberele anuale, de pelerinaje, de activitățile cu copiii nevăzători, de prezența ei în mijlocul cetei „Sfântul Ioan Valahul”, de asigurarea transportului obiectelor tehnice pentru conferințe și celelalte evenimente de scenă: concerte, piese de teatru, spectacole, dar și de celelalte activități filantropice și până la urmă chiar și asigurarea transportului pentru studentul voyager și cu puține posibilități.
 
Din nefericire, ea nu mai poate fi alături de noi în toate aceste peripeții minunate, însă am dori să inițiem o campanie de strângere de fonduri pentru achiziția uneia noi. În cadrul acestei campanii vom încerca să vă propunem diverse activități, inclusiv pentru copii.
 
Vă vom lăsa la dispoziție conturile asociației unde puteți depune bani pentru împlinirea acestei nevoi esențiale ale asociației (la detalii vă rugăm să menționați „pentru dubiță”):
 
Titular Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Cluj (fără diacritice)
 
Pentru LEI: RO67BTRLRONCRT0297146602
Pentru EURO: RO44BTRLEURCRT0297146601