Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Nașterii Domnului serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioadele de post unde se cade să ne îndreptăm mai atent către rugăciune, fapte bune și urmarea poruncilor lui Dumnezeu.
Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 20 decembrie 2018 cu invitarea Preasfințitului Părinte Timotei Bel, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Preafințitul Timotei va participa la ora 18.00 la slujba Vecerniei de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvânt de învățătură, urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cutinerii. Tema întâlnirii va fi: „Iisus Hristos, Lumina lumii”.