Sfânta şi Marea Sâmbătă

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică.

Vom pomeni cu darul lui Dumnezeu în Sâmbăta cea Mare înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Vom avea în vedere cele ce s-au petrecut pentru noi și pentru a noastră mântuire în această zi. Și anume, îl vom avea în vedere pe Mântuitorul Cel ce a fost în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul și în Rai ca un Dumnezeu cu tâlharul, care a fost cu dumnezeirea pretutindeni: și cu trupul în mormânt, și cu sufletul în iad, și împreună cu tâlharul cel mântuit în Rai. E o zi în care ne arătăm nedumerirea și totodată convingerea că moartea s-a întâmplat în viață, că Viața a primit moartea. Căci zicem: „În mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase, și împărăția iadului Tu ai zdrobit”. Ne gândim la Mântuitorul nostru Iisus Hristos în care se întâlnesc cele potrivnice: moartea și viața. Moartea prin despărțirea sufletului de trup și viața prin faptul că vorbind cu Domnul Hristos noi zicem: „Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce ești fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ție”. Rânduiala Bisericii noastre este ca îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomenește Învierea. Pentru că noi aducem aminte de moartea celui fără de moarte, aducem aminte prin prohodire de cel ce a murit fără să moară cu dumnezeirea, și în cazul acesta ne minunăm de Domnul nostru Iisus Hristos și nu uităm de învierea Lui. „Deși rabzi răstignire”, am zis în vinerea cea mare, „Tu ești Fiul și Dumnezeul meu”. Și putem spune în continuare: „Deși ești în mormânt, Tu ești Dumnezeul meu”. În această sâmbătă a tăcerii suntem chemați de Sfânta noastră Biserică în cuprinsul Sfintei Liturghii să tăcem cu gândurile noastre iscoditoare și să zicem:

„Să tacă tot trupul omenesc si nimica pământesc în sine să nu gândească, căci Împăratul Împăraților și Domnul Domnului merge să se junghie și să se dea de mâncare credincioșilor. Și merg înaintea Lui puterile îngerești cu toată domnia și stăpânia, heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei cu câte șase aripi, fețele acoperindu-și și cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia”.

Așa se spune la Sfânta Liturghie. Așa trebuie să spunem și noi în conștiința noastră, așa trebuie să gândim și noi despre tainele mai presus de înțelegere. Să tacă firea omenească cu gândurile ei pământești și să audă, să asculte, să vadă pe cei care îl însoțesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în moarte și prin moarte spre învierea cea de a treia zi, pe care o așteptăm și pentru care ne-am rugat să o ajungem ca să ne închinăm Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără de osândă și să ne împăcăm cu toții. Să le zicem frați celor ce ne urăsc pe noi și așa, în ziua Învierii să strigăm: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.

Pentru vremea la care am ajuns ne-am rugat de-a lungul întregului post al Paștilor. Am zis la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite rugăciune către Dumnezeu: „Dă-ne nouă, Bunule să luptăm lupta cea bună, calea postului să o săvârșim, credința nedespărțită să o păzim, capetele nevăzuților balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm și fără de osândă să ajungem a ne închina și Sfintei Învieri”. Am ajuns în ziua Sfintei Învieri, am ajuns să ne închinăm Sfintei Învieri. Biserica însă ne cere ceva anume și zice:

„În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea și unii pe alții să ne îmbrățișăm, si să le zicem frați și celor ce ne urăsc pe noi și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.

Întrebarea firească pentru fiecare dintre noi este: Ne închinăm cu adevărat Sfintei Învieri? Le zicem frați celor ce ne urăsc pe noi? Suntem binevoitori față de toți oamenii? Dacă da, atunci suntem fericiți, pentru că trăim Ziua Învierii întru care dorim să ne luminăm. Spunem că Paștele Domnului sunt o trecere de la moarte la viață și de pe pământ la cer. Chemăm cerul și pământul să se veselească și zicem: „Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure, și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută că Hristos a înviat, veselia cea veșnică”. Pentru că știm că „prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începutul altei vieți veșnice”. Și de aceea „lăudăm pe Pricinuitorul, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinților și preamărit”. Avem bucuria să vedem pe „Soarele dreptății tuturor viață răsărind”, ne gândim la lumina Învierii, la bucuria izvorâtă din mormântul cel dătător de viață al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne bucurăm și noi împreună cu ucenicii Mântuitorului, care s-au bucurat văzându-l pe Domnul (In. 20, 20) și răspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice:

„Toți să vă ospătați din ospățul credinței, toți să luați bogăția bunătății. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăția cea de obște, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de aceea, prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Și aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup și de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ și s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut și a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ți este moarte boldul? Unde-ți este iadule biruința? Înviat-a Hristos și tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos și au căzut dracii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața viețuiește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morți începătură celor adormiți S-a făcut. A aceluia este slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin”.

În această atmosferă trăind, suntem cu adevărat oameni care prăznuim Învierea Mântuitorului și dăm slavă celui ce a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând.

Pr. Teofil Părăian

Dumnezeiasca Liturghie (înregistrarea din 2018) se poate asculta aici: