Hristos a Înviat, Bucuria, Lumina și Izbăvirea sufletului meu!

Cred că mi-a venit și mie rândul să dau mărturie despre această perioadă… Voi încerca să fiu sinceră și să nu mă ascund în spatele degetului. E greu, e destul de greu să faci față acestor schimbări și să nu fii afectat. M-am bucurat mult să văd că această perioadă i-a ajutat pe mulți dintre prietenii mei să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu… Ce bucurie mare! La mine nu a fost așa. Perioada aceasta nu mi-a făcut bine… perioada aceasta nu m-a ajutat să-mi creez o altă relație, mult mai bună, cu Dumnezeu. Perioada aceasta doar mi-a evidențiat anumite lucruri la mine precum superficialitatea, nimicnicia, stilul meu de viață bolnav și falsa iubire pe care credeam că o am pentru Dumnezeu. Să-L iubești și să nu fii în stare să îți ții mintea în loc nici măcar în timpul rugăciunii? Să-L iubești și să nu ai o raportare adecvată la ceea ce i S-a întâmplat? Să rămâi neclintit când știi că Maica Sa și toți apropiații Îl plângeau? Nu știu dacă asta poate fi numită iubire. Mă bucur sincer că la voi a fost și încă este altfel. La mine, lenea era la ea acasă. Totul era în entropie. Rămân însă cu nădejdea că tot Dumnezeu ne va ajuta, atât pe mine, cât și pe toți ceilalți aflați în această situație, să ne ridicăm și să ne curățim. Pentru că, pentru a putea CREDINȚA să lumineze în noi, e nevoie să curățim întâi interiorul.

Cu toate aceste neajunsuri, tind să cred că măcar am deslușit alte lucruri care până acum erau neînțelese, erau cuprinse de acea perdea de ceață a ignoranței. Cu ajutorul lui Dumnezeu am putut merge să cânt la una din deniile din Săptămâna Mare și… nu vreți să știți… Nu vreți să știți cât de triste sunt Bisericile noastre dragi, cât de goale… Nu vreți să auziți „Pace tuturor!”, iar biserica să fie goală. Nu vreți să știți ce povară simți și ce dureros e să intri într-o biserică acum. Ce atmosferă apăsătoare. Fără voi, fără noi… totul e pustiu, iar Biserica e tristă, zidurile parcă încep să strige. Noi toți eram probabil cei care dădeau viață acestor locuri, viață desăvârșită de prezența lui Hrisos în mijlocul nostru. Miracolul comuniunii!

A fost și prima dată când am conștientizat rolul important al Bisericii: Biserica ne ridică, Biserica ne sprijină, Biserica nu ne lasă. Personal am înțeles că sunt ceea ce sunt astăzi datorită Bisericii. Ce frumos am crescut în ea și odată cu ea! Mi-am definit niște principii, am învățat să disting între bine și rău, mi-am conturat un caracter… M-am descoperit pe mine. Am înțeles atunci de ce avem nevoie de biserici precum avem nevoie și de spitale: poate sună smintitor, dar Biserica poate fi o alternativă prin intermediul căreia ajungem mai rar la spitale. Și avem atâtea studii care arată efectele credinței individului asupra sănătății acestuia. Și îi mai avem pildă vie pe Sfinții închisorilor. Biserica te poate ajuta să ajungi mai rar la spital mai ales când vorbim despre o societate ca aceea de astăzi: mie mi-a dat multe răspunsuri, m-a ajutat să gândesc coerent și mi-a dat multe alternative, se poate spune că m-a învățat să fiu „open-minded”.

Asta e Biserica mea. E greu să fiu departe de ea, mai ales când am conștientizat aceste lucruri.

Zilele acestea am experimentat diverse stări: frică, bucurie, vinovăție, tristețe, durere. Să ajungi să vezi oameni dragi (pe care nu i-ai mai văzut de luni bune) de la distanță și abia să le vezi ochii din cauza măștilor pe care le purtau. Să plângi pentru că vrei să îi îmbrățișezi și să le spui că ți-a fost dor, dar știi că nu ai ce face.

Cred că ce mă ajută să trec peste zilele acestea e gândul la cei ce au suferit în temnițele comuniste. Da, nu avem voie să fim în Biserică, nu avem voie să cântăm acolo „Hristos a înviat!”, nu avem voie să ne vedem bunicii, prietenii, rudele… dar nu se compară cu ceea ce au trăit ei.

Biserica suferă, noi suferim, clerul suferă. Dar când ne gândim că Hristos ne-a trimis și anul acesta mare mângâiere prin Lumina Sfântă, când ne-a arătat că El e pretutindeni și nu ne-a lăsat nici în zilele acestea, mai avem ce spune?

Da, e greu. Da, abia aștept să treacă. Da, m-a afectat… dar să nu uităm că avem „Paștile izbăvire de întristare!”

Hristos a Înviat, Bucuria, Lumina și Izbăvirea sufletului meu!