Întrucât sunt încă studentă, o mare parte din timp o petrec încă la „facultate”, dar cu toate acestea pot spune că mi-am găsit mai mult timp pentru rugăciune, lectură și meditație.
Această perioadă este una în care am pus „stop” vieții noastre agitate și am primit de la Dumnezeu un timp în care să ne regăsim pe noi, în care să medităm mai mult la viața și starea noastră duhovnicească pentru a ne pregăti mai serios pentru Sfintele Paști.
Acum ni se demonstrează încă odată că am fost creați să trăim în comuniune cu semenii, dar în primul rând cu Hristos. Uneori mă întrebam dacă „relația” mea cu Sfânta Biserică este una reală sau e pur și simplu obișnuința de a o frecventa. Nu am simțit niciodată mai puternic nevoia de a fi acolo prezentă la slujbe și rugăciuni.
Alteori afirmam că nu mai simt bucuria sărbătorilor. Mă întrebam de ce, iar acum, când mi-am făcut mai mult timp pentru meditație, răspunsul nu a ezitat să apară: superficialitatea și ignoranța față de tot ceea ce avem, de cele mai multe ori și față de sănătatea noastră fizică. Omul nu știe să mai aprecieze prezența decât prin absență.
Să ajute Domnul să depășim această perioadă cu folos, deoarece „nu omul a fost făcut pentru timp, ci timpul pentru om, iar omul pentru veșnicie”.
A.B.
