Pelerinajul pe jos al Tinerilor la Mănăstirea Nicula este o acţiune anuală închinată Maicii Domnului şi presupune parcurgerea pe jos a 17 km de la Iclod până la Mănăstirea Nicula. Pelerinajul se află la a X-a ediţie.

Anul acesta, evenimentul va avea loc sâmbătă, 4 APRILIE 2020 şi va fi organizat de Arhiepiscopia Clujului şi Asociaţiile de tineret: A.S.C.O.R. Cluj, A.T.C.OR. Cluj, Liga Studenților, la care se adaugă Facultatea de Teologie, Seminarul Teologic și Asociația „Prietenii Bisericii Studenților” din Cluj-Napoca, A.T.C.OR. Gherla și Liga Tinerilor din Dej.


Preoții sunt invitați să participe la pelerinaj împreună cu adolescenții și tinerii din parohia lor, având toată binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a Preasfinţitului Vasile și a Preasfințitului Benedict. Aceștia sunt rugați să vină în pelerinaj cu un epitrahil albastru.


De patru ani, doritorii pot să participe la acest pelerinaj și cu bicicleta. Bicicliștii vor parcurge traseul de la Cluj-Napoca la Mănăstirea Nicula, 47 de km, iar la întoarcere vor veni cu autocarul (pentru bicicliști drumul de întoarcere de la mănăstire la Cluj-Napoca costă 20 lei). Bicicliștii se vor înscrie și vor achita cei 20 lei la coordonatorul bicicliștilor Marian Pop – 0742 687 117, de la care pot afla și informații suplimentare.


Programul Pelerinajului pe jos al Tinerilor  – 4 aprile 2020 este:
a) ora 10:45 – Rugăciune și Binecuvântarea ÎPS Andrei la Catedrala Mitropolitană.
b) ora 11:15 – Plecare cu autocarele închiriate din Piața Avram nr. 18 spre Iclod (pictorul Luca care a pictat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus de la Mănăstirea Nicula a fost preot în Iclod). Tot de aici vor pleca acum și bicicliștii noștri curajoși (vezi aici o mărturie a unei bicicliste din 2016) :).
c) ora 11:45 – coborâm la Biserica Ortodoxă din Iclod. Debutul pelerinajului pe jos, 10 km până la Gherla: cântări religioase, conversaţii, rugăciune personală, prietenii, admirarea peisajului.
d) traversarea oraşului Gherla în cântări religioase.
e) ora 14:30 – Oprire la Biserica Sfânta Treime din Gherla cu pauză de o oră pentru mâncare, toaletă și odihnă. Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi de la Gherla şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi de la Dej ni se vor alătura. Ne vom opri si la Memorialul Gherla.
f) ora 15:30 – Ultimii 7 km pe jos. Sosire la mănăstirea Nicula în jurul orei 17:00. Închinare la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus.

g) 18:00 – Vecernie cu litie. Cină oferită de Mănăstirea Nicula.
h) 20:00 – Întoarcere cu autocarele spre Cluj-Napoca.
i) 21:00 – Sosire la Cluj-Napoca. Sfârșit și lui Dumnezeu slavă!


ÎNSCRIERI: cei care doresc să participe la Pelerinajul Tinerilor pe Jos, sunt rugaţi să îşi rezerve LOC ÎN AUTOCAR la numerele de telefon (SMS sau telefonic): 0757 344 559 – Anca Maria Bica, 0757 048 575 – Alexandra Maior, 0721 159 600 – Roxana Roatiş, 0746 372 687- Ecaterina Angelescu, 0752 982 381 – Bogdan Mureșan, 0756 511 225 – Dana Bodea, 0746 901 747- Lucian Troinea, 0742 687 117 – Marian Pop (pt bicicliști), apoi este nevoie să achitaţi pelerinajul (35 de lei) la persoana la care v-aţi înscris.
Vă rugăm să vă înscrieți la o singură persoană din cele de mai sus. Dacă trimiteți mesaj la toți, fiecare vă va înscrie pe lista sa și astfel în loc de un loc, veți ocupa 6 locuri pentru o singură persoană!!!

Pelerinii vor fi repartizați în autocare în funcție de înscrieri. Așadar, dacă doriți să fiți cu cineva anume în autocar, să vă înscrieți deodată. Asemenea, dacă sunt grupuri mai mari, e bine să vă înscrieți toți o dată! Recomandăm celor din ASCOR să se înscrie la Anca Bica, Alexandra Maior și Roxana Roatiș, celor din Liga Studenților să se înscrie la Ecaterina Anghelescu, celor din grupurile parohiale de tineret la Lucian Troinea, celor de la AMD la Bogdan Mureșan, iar ceilalți se pot înscrie și la Dana Bodea. Bicicliștii se vor înscrie doar la Marian Pop.  

Deoarece închirierea  autocarelor se face în funcție de înscrierile confirmate prin achitarea taxei de transport necesară autocarului Cluj-Gherla-Cluj  (35 lei pentru pelerinii pe jos, respectiv 20 lei pentru bicicliști), este nevoie de achitarea cât mai grabnică a costului pelerinajului. În cazul în care renunțați, nu se poate returna suma achitată deoarece nu se poate renunța la achitarea  firmelor cu autocarele! Singura variantă este să vă găsiți un înlocuitor de la care să vă recuperați suma achitată! Recomandăm grupurilor mai mari de 10 persoane să se înscrie DIN TIMP sau până cel târziu până miercuri seara, pe 1 aprilie. Recomandăm copiilor sub 14 ani să vină însoțiți de un adult care răspunde de ei! Deoarece traseul Iclod – Gherla se face pe drumul european intens circulat, numeroase familii au optat să vină în pelerinaj cu copiii lor de la Gherla până la Nicula, cei 7 km fiind suficient pentru cei mici.


Deoarece anul trecut am avut probleme cu șoferii, care refuzau să ia în autocare persoane care nu aveau rezervat loc, îi rugăm pe cei care ni se alătură în pelerinajul pe jos, fie de la Iclod, fie de la Gherla sau de pe drum să își rezolve drumul de întoarcere de la mănăstire până în Gherla sau Iclod pe cont propriu și să nu se întoarcă cu autocarele acestui pelerinaj. Firmele de transport nu doresc să își asume riscurile supraaglomerării sau statul pe intervalul dintre scaune!


Pelerinajul Tinerilor este public, cei care doresc, pot participa și pe cont propriu, fără a-și rezerva loc în autocarele închiriate de noi (fie cu mașini, cu autostopul, cu trenul etc), fie că vin direct de la Iclod, Gherla sau direct la Mănăstirea Nicula (aceștia din urmă, sunt așteptati cu drag să ajute la bucătărie pentru masa de seară a pelerinilor).