Împreună cu parohia cu hramul “Sfântul Mina” din cartierul Bună Ziua, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Cluj Napoca vă invită vineri, 10 mai 2019, de la ora 20:00, la Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor (F.S.E.G.A.) din Cartierul Mărăști (Str. Teodor Mihali, nr. 58-60), la o întâlnire cu Maica Siluana Vlad – coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași. Maica Siluana se va întâlni cu tinerii într-un dialog şi va susţine o conferinţă cu tema “Întristarea voastră se va preface în Bucurie” (Ioan 16, 20).
Maica Siluana a crescut într-o
familie de ţărani din Bărăgan. A urmat Facultatea de Filosofie la Universitatea din Bucureşti, însă nu s-a identificat cu ideile
filosofice ale vremii. După o experienţă de cadru didactic în
învăţământ în care a predat filosofia ca preparator timp de un an, la
Universitatea din Galati, Maica Siluana nu s-a putut supune sistemului
pe care l-a considerat o formă inferioară de învăţare a lucrurilor care
sunt importante în viaţă şi s-a apropiat de Biserică. Până la 30 de ani,
maica Siluana declară că a fost atee. A fost totuşi atrasă de misiunea
filantropică. După ce a primit haina călugăriei la 39 de ani în anul
1993 la Mănăstirea Christiana, a fost aleasă de ÎPS Teofan ca stareţă a
mănăstirii Jitianu de lângă Craiova, unde a cutreierat în lung şi în lat
şcolile şi închisorile în căutare de suflete pierdute pe care să le
ajute. A urmat ca maica Siluana împreună cu maicile din mănăstire să îşi
continue misiunea în Iaşi, unde se şi află în prezent. Rolul centrului
pe care il îl păstoreşte la Iasi, este acela de a găsi o cale de
comunicare cu semenii de azi, aflaţi în nevoie, dar care nu sint
apropiaţi de Biserică şi de Dumnezeu. Activitatea de consiliere în
cadrul centrului este centrată pe categorii de oameni aflaţi în
dificultate: consiliere pentru tinerii care caută răspunsuri tipice
vârstei, pentru detinuţi, pentru femeile care sunt afectate de suferinţa
post-avort, sau pentru grupuri de tineri cu tulburări psihice, aflate
în tratament.
A ţinut nenumărate conferinţe în ţară şi în comunităţile de români din străinătate. Maica Siluana a mai fost invitată de către A.S.C.O.R. Cluj în 2008 când a vorbit despre “Sursa depresiei omului modern”, dar şi în 2017 când a vorbit despre “Trăirea ortodoxă în lumea de azi”.
Vă aşteptăm cu drag!
Conferința se poate asculta aici: