Buuu

Despre sat (partea I)

Despre sat (partea II)

Despre reînvierea satului românesc. Despre caracterul civilizației sătești. Primul lucru care trebuie să îl faci pentru a ajunge la sat este să ștergi orașul din tine, să te lepezi de sine, asemeni celor care merg la mănăstire. Este foarte greu să refaci satul în concret, nu în teorie. Dacă nu putem reînvia satul, măcar să-i ajutăm pe ei care mai sunt acolo să meargă mai departe. Orașul este expresia modernității. Modernitatea își are obârșia în protestantism. Modernitatea nu are comuniune și lepădare de sine. Satul avea foarte multe rânduieli și toate aveau un conținut duhovnicesc – asemănarea cu rânduielile din Biserică. Țăranul e cuplat la viață cu toată ființa, pe când cel de la oraș e cuplat la viață doar intelectual, e o viață unilaterală. La oraș, gravitatea păcatului este mult atenuată, legile sunt foarte abstracte, iar pedepsirea și eliminarea răului este mult amânată. La sat, noțiunile de bine și de rău erau clar delimitate, iar răul era eliminat repede. Cei nou veniți la sat se adaptau și se integrau repede și firesc la obiceiurile și credința comunității. Despre Oastea Domnului. Despre ora de religie și cum ar trebui să fie organizate activitățile religioase extra-școlare pentru a avea succes. Despre modurile în care ne putem uni cu Dumnezeu

Despre perpetuarea tradițiilor românești. Exprimarea părerii că o credință vie, izvorâtă din trăirea mistică cu Hristos merge la toate popoarele și la toate neamurile, în timp ce folclorul este limitat, dar va merge mai departe. Maica Domnului ca model al oricărui călugăr, al oricărui preot. Despre spiritualitatea ortodoxă. Despre marii duhovnici monahi ai Transilvaniei în a doua jumătate a secolului XX, în special despre Părintele Arsenie Boca, Părintele Dometie de la Prislop și Sf. Ioan Iacob

Despre atacurile neoprotestanților în satele ardelenești. Despre Maica Domnului ca mamă a noastră și petrecerea ei între fiii ei care suferă. Despre boală și suferință și asumarea lor ca pe o cruce. Despre mărturisirea adevărului celor de altă credință – cu cuvântul sau cu fapta. Exprimarea credinței că satul românesc va renaște. „În momentele grele, copiii mei, să nu deznădăjduiți!”

Explicarea cuvântului Părintelui Arsenie Boca: „N-așteptați s-o zică domnii; ascultați ce zice Domnul\". Despre ascultarea de Dumnezeu cu voie liberă, fără să fi forțat de necazurile vieții. „Domnii\" sunt bolile, necazurile, suferințele, moartea cuiva drag. Să nu risipim Taina Spovedaniei și a rugăciunii. Despre asemănarea cu Dumnezeu prin purtarea crucii între oameni și mai ales pe cea care ei ne-o pun în spate – acuzele, vorbele rele, șușotelile pe la spate, nedreptățile

Despre demersul de canonizare a Părintelui Arsenie Boca. Explicația cuvântului „Apocalipsa e acest vârf vulcanic al istoriei\", rostit de Părintele Arsenie și adresat în mod special conducătorilor care promovează un stil de viață greșit, către care adaugă: „Mă voi ați început sfârșitul lumii\". Despre legătura dintre acest cuvânt și următoarele două, rostite maicilor de la Prislop: „Pleavă dragă, fă-te grâu, că vine focul și te va arde.\" și „Nu înmulțiți, nu sporiți, nu îngreunați norul de păcate al omenirii\". Păcatul se adună în vistierii ale răului și caută să se întrupeze în vasele mai slabe. Generațiile care vin vor fi o lucrare vădită a diavolului; vor fi pedeapsa pentru păcatele noastre prin faptele pe care le vor face. Dumnezeu leagă răceala credinței din inimile creștinilor de sfârșitul lumii. Înțelesurile primului cuvânt: 1. Când natura se istovește așteptându-i pe fiii lui Dumnezeu care nu mai vin, atunci ea va arde de istov și atunci va veni focul arzător al Duhului Sfânt care va arde această față a pământului și o va înnoi. 2. Sfârșitul lumii este o ultimă încercare a lui Dumnezeu de a salva lumea. 3, Lupta interioară dintre bine și rău în creștinii ostenitori ai ultimelor veacuri

Explicarea cuvântului Părintelui Arsenie Boca: „Atotprezența lui Dumnezeu desparte în noi oile de capre\". Separând lucrurile în noi înșine Îl urmăm pe Dumnezeu; și El a făcut despărțiri bune, care dau frumusețe lumii. Lupta neîncetată de a urma binele îi este plăcută lui Dumnezeu. Lupta împotriva răului este ațintind ochii spre bine. Să ne ferim de dorința ca lupta să înceteze, fiindcă aceea este o stagnare duhovnicească. Dumnezeu nu ne-a trimis să fim niște pleoștiți, ci să fim pară de foc, luptători. Despre lenea duhovnicească și surlele care trezesc sufletul

Despre darurile rugăciunii inimii: Să nu luăm în seamă stările, senzațiile inimii, anumite trăiri în timpul oricărei rugăciuni. Glasul conștiinței e ochiul lui Dumnezeu în om. La fel, e ochiul nostru spre Dumnezeu. Blândețea conștiinței, murmurul ei tainic, discreția ei ne spun multe despre Dumnezeu. Orice ai faci nu-ți poți înșela conștiința, nici pe Dumnezeu. Primul semn al venirii Duhului Sfânt e ca-ți vezi păcatele ca nisipul mării. Prima dată mintea acceptă cuvântul lui Dumnezeu și, după, încearcă tot ce înseamnă sufletul, ființa, lucrarea omului să participe la rugăciune(asta înseamnă coborârea inimii în inimă). Orice gândim, orice facem, chiar dacă durează o secundă și imediat să se lege lucrul respectiv(sau despre care gândim) cu Dumnezeu prin rugăciune. Mai bine să nu accepți nici gândurile bune, nici cele rele, decât o fracțiune de secundă și apoi să întorci mintea spre rugăciune. 2. Îndreptându-ți gândul numai la Dumnezeu, omul învață treptat cum să discearnă cursele pe care i le întinde satana. 3. Prin rugăciune omul învață să primească de la Dumnezeu acele gânduri care deschid inima spre tot gândul ascultării de Dumnezeu. ,,Toate li se lucrează spre bine celor ce-l iubesc pe Dumnezeu\\\\\\\"(Sf. Pavel, Romani). Canonul care se dă la spovedanie e spre tămăduirea sufletului, nu spre răscumpărarea păcatelor. Canonul cel mai mare e să nu mai faci păcatul. Noi trebuie să avem acea durere a inimii(ca un copil care cere ceva) și dorința de a nu mai face acel lucru rău. Și apoi strădania de a face poruncile lui Dumnezeu cum a putea și rugându-te. Sunt oameni care au moșteniri grele, au porniri pătimașe și se stăpânesc câteodată să nu bată pe cineva, sau zice câte o rugăciune mai rar; ei vor fi mai binevăzuți înaintea lui Dumnezeu decât oameni care provin și au o viață liniștită care zic multe rugăciuni. 4. Aducerea trezviei(atenția omului cu totul la Dumnezeu și recunoașterea lui Dumnezeu în toate) în minte, în mod firesc.

Cuvânt către tineri

Despre conștiință: La spovedanie te lamurești care-s lucrurile bune și rele. Se arată dacă un entuziasm e de la Dumnezeu. La spovedanie trebuie spuse nu numai faptele rele ci și intențiile bune și faptele bune ce le faci în taină. De obicei, după spovedanie lucrurile bune se consolidează, cresc încetul cu încetul. Dumnezeu lucrează prin răbdare. Cine-i în adevăr e în Hristos. Cine nu-i în adevăr nu-i în Hristos. Orice caută liniștea și pacea după ce face un lucru. Conștiința îți spune clar ce trebuie să faci. Glasul conștiinței îl ajuți cu rugăciunea, Scriptura, spovedania, duhovnicul. Glasul conștiinței te liniștește iar glasul conștiinței false te stresează. Cu gândurile rele stai cel mult 4 secunde(Pr. Teofil Părăian). Dacă lupta ajunge până la nivelul gândului, atunci vine Duhul Sfânt...e incomparabil(rezultate) mai mult decât cu ceilalți. Recomandare: Înfruntând viața(Vasile Adamescu).

Despre păcatele de-a dreapta: Pe lângă păcatele care sunt păcate(făcute sau din vorbirea răului), fărădelegi sunt și cele făcute din indiferență(neștiință, uitare și nepăsare). A treia categorie sunt păcatele de-a dreapta, sunt cele făcute dintr-un fel de nerâvnă fără măsură și înțelepciune și care se împart în două: unele pentru că tu ceri de la tine foarte mult(și te întorci spre revoltă, pierderea minților, înșelare) iar a doua când cerem foarte mult de la celălalt în numele binelui, al lui Dumnezeu. Când crezi lui Dumnezeu îi dai putere lui Dumnezeu să lucreze cu tine și prin tine, când crezi în diferite nenorociri și superstiții și prostii cu tot sufletul dai putere diavolului să se folosească de acele lucruri și să te bântuie prin acele lucruri. Diavolul abia așteaptă ca omul să nu-și mai pună încrederea în Dumnezeu, să și-o pună în orice altceva(ex. în vise, stele). Dumnezeu nu lucrează prin stări, senzații. Arderea etapelor face ca omul să urce repede prin înșelări ale minții(de unde intervine diavolui și se produc pierderea minților ori înșelări mari) ori prin stări, senzații, emoții pe care ți le cultivi, ale inimii, firii, trupului, stărilor tale interioare care sunt și ele foarte periculoase. Sufletul are trei trepte: afectiv(cea mai legată cu trupul, se confundă cu psihicul, stările emoționale), spiritual(unde se fac conexiunile în gândire, aici e și nivelul teologic al gândirii), duhovnicească(unde ți se descoperă Dumnezeu). Trebuie să avem smerenie și sinceritate să-L întrebăm pe Dumnezeu: ,,Oare de la Tine sunt lucrurile astea? Să cred în ele? Doamne, în Tine cred. Dacă nu e de la Tine, să nu se mai întâmple iar dacă e de la Tine să se întâmple.\\\" O singură frică e de la Dumnezeu: frica de Dumnezeu care nu e animalică, ci o frică sfântă, de a nu-L supăra pe Dumnezeu. Restul fricilor sunt forme de stăpânire a diavolului asupra noastră. Creștinii adevărați sunt aspri cu ei(cu măsură și înțelepciune) și blânzi(binevoitori) cu ceilalți. ,,Nevrednicule, pe altul judecându-l, pe tine te judeci\\\".(Sf. Apostol Pavel)

Despre pocăință: Pocăința înseamnă schimbarea minții. Din asta derivă schimbarea inimii, a psihicului, a trupului. Poți face asta ascultând de glasul conștiinței, glasul Evangheliei, taina spovedaniei și glasul duhovnicului. Conștiința e glasul lui Dumnezeu în om. Ca să ne auzim conștiința trebuie să avem rugăciunea, legătura directă, vorbirea directă cu Dumnezeu. Fără rugăciune, conștiința poate fi dusă în eroare de diavol. Orice rugăciune care se face cu toată inima se poate considera că e rugăciunea inimii și e ascultată de Dumnezeu. Ea trebuie să conțină numele lui Dumnezeu și să te raportezi cum trebuie(cu frică, cutremur, dragoste, cinstire, bucurie de a te întoarce spre Dumnezeu și a-L regăsi). În timpul luptei pentru dobândirea rugăciunii inimii se întâmplă patru lucruri: 1. Energia dumnezeiască (care se găsește în numele lui Dumnezeu și dorința ta de a te raporta la El) se împărtășește sufletului și trupului datorită legăturii ființiale care există între numele și persoana lui Iisus Hristos pe care-L cheamă în rugăciune. Dumnezeu nu te poate ajuta decât dacă-L rogi pe Dumnezeu. Omul întreg e slobozit de cugetul trupesc și de robia păcatului prin această energie care coboară în el prin chemarea cât de deasă și din toată inima a numelui lui Dumnezeu. Când nu mai ai încredere în forțele tale, ești complet deznădăjduit și să ai credința că numai Dumnezeu te poate ajuta. (Pr. Zaharia Zaharou). Orice gând bun sau rău care vine, nu-l bagi în seamă(îl ții o fracțiune de secundă și îl lași). Ex.: ,,Uite, o pălărie frumoasă. Atât. Treci mai departe. Nu rămâi cu gândul acolo. Apoi aduci rugăciunea: {Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine și pe doamna cu pălărie}. Adică pui în rugăciune lucrurile pe care le vezi sau le auzi. Trăiești la ce e, nu te gândești la ce a fost și ce va fi. Asfel, de asta ai nevoie să ieși din problemele tale\\\". Imaginația(închipuirea, amintirea) e puntea diavolului prin care acesta vine și cotropește sufletul omului. Dumnezeu te ajută infinit mai mult când îți câștigi nădejdea în el și seninătatea decât când vei fi pe culmile disperării.

Cuvânt către tineri

Psalmul 50-despre taina pocăinței(continuare)

Psalmul 50-despre taina pocăinței

Despre patru icoane ale Maicii Domnului(Hodigitria-Călăuzitoarea, Eleusa-Mângâietoarea, a Patimilor si de la Vladimir) și una a Sfintei Treimi(a lui Rubliov)

Psalmul 50

Cuvânt catre tineri

Psalmul 50