Avem bucuria de a vă anunța venirea maicii Siluana la Cluj Napoca. Împreună cu Parohia cu hramul „Sfântul Mina” din cartierul Bună Ziua, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Cluj Napoca vă invită sâmbătă, 11 noiembrie 2017, de la ora 18:00, la Parohia Sf. Mina, unde maica Siluana va susține o conferința cu tema „Despre familie”, iar duminică, 12 noiembrie 2017, de la ora 19:00 la Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor (F.S.E.G.A.) din Cartirul Mărăști (Str. Teodor Mihali), se va întâlni cu tinerii într-un dialog şi va susţine o conferinţă cu tema „Trăirea ortodoxă în lumea de azi”.
Maica Siluana Vlad este coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași.
Maica Siluana a crescut într-o familie de ţărani din Bărăgan. A urmat Facultatea de Filosofie la Universitatea din Bucureşti, însă nu s-a identificat cu ideile filosofice ale vremii. După o experienţă de cadru didactic în învăţământ în care a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galati, Maica Siluana nu s-a putut supune sistemului pe care l-a considerat o formă inferioară de învăţare a lucrurilor care sunt importante în viaţă şi s-a apropiat de Biserică. Până la 30 de ani, maica Siluana declară că a fost atee. A fost totuşi atrasă de misiunea filantropică. După ce a primit haina călugăriei la 39 de ani în anul 1993 la Mănăstirea Christiana, a fost aleasă de ÎPS Teofan ca stareţă a mănăstirii Jitianu de lângă Craiova, unde a cutreierat în lung şi în lat şcolile şi închisorile în căutare de suflete pierdute pe care să le ajute. A urmat ca maica Siluana împreună cu maicile din mănăstire să îşi continue misiunea în Iaşi, unde se şi află în prezent. Rolul centrului pe care il îl păstoreşte la Iasi, este acela de a găsi o cale de comunicare cu semenii de azi, aflaţi în nevoie, dar care nu sint apropiaţi de Biserică şi de Dumnezeu. Activitatea de consiliere în cadrul centrului este centrată pe categorii de oameni aflaţi în dificultate: consiliere pentru tinerii care caută răspunsuri tipice vârstei, pentru detinuţi, pentru femeile care sunt afectate de suferinţa post-avort, sau pentru grupuri de tineri cu tulburări psihice, aflate în tratament.
A ţinut nenumărate conferinţe în ţară şi în comunităţile de români din străinătate. Maica Siluana a mai fost invitata A.S.C.O.R. Cluj acum zece ani, în 2007 când a vorbit despre Sursa depresiei omului modern.
Aşadar vă aşteptăm să vă întâlniţi cu Maica Siluana duminică seara de la ora 19:00 în Aula F.S.E.G.A. când ne va vorbi despre “Trăirea ortodoxă în lumea de azi”.
Conferința se poate asculta aici: