Pelerinaj pe jos în Maramureş

 

Cam asa isi incepe viata, prima cruce din Sapanta din cimitir, a creatorului crucilor vesele si tot asa ne-am inceput si noi pelerinajul din Maramures din acest sfarsit de saptamana. Bucurosi ca ne revedem din nou sub lumina lunii, ne adunam cu totii sa pornim spre Manastirea Barsana si apoi spre Memorialul Durerii unde ne lasa fara cuvinte lanturile din celule, zeghele si paturile metalice. Oarecum imi aduc aminte de viata din camin, avand exact aceleasi paturi, aproape aceeasi zugraveala si cam aceleasi conditii…durere mare in caminele din Bucuresti. Il avem alaturi de noi pe Peter Hurley, autorul cartii Drumul Crucilor si totodata si un impatimit al mersului pe jos, si ne gandim clar ca cei 18 km ce avem sa ii parcurgem nu se compara cu sutele de km facuti de el de la Sapanta la Bucuresti pe jos. De curand, intr-unul din pelerinajele noastre pe jos, am intrat in gura presei si am fost “condamnati” ca deranjam linistea prin bataia de toaca – primind porecla de toackeri. Peter a fost foarte distrat de aceasta porecla, dandu-si seama ca pelerinajul nostru pe jos este un fel de toack&roll. Dupa episodul presei, am luat decizia sa anuntam pe toata lumea, cu mic cu mare, ca ii vom vizita: mitropolia din zona in care mergem, protopopiatul, parohiile, manastirile, politia, primariile…tot tot tot.  Iata-ne trecand de cimitirul saracilor unde erau ingropati cei care isi dadeau viata in memorial si urmeaza sa mergem spre Sapanta prin satele Sarasau si Campulung la Tisa. In Campulung la Tisa, slujeste un parinte apropiat de-al comunitatii noastre,pr. Viorel, care stie ca venim, dar in Sarasau, nu raspunde nimeni la telefon (parintele avea doar telefon fix…nu intelegeam de ce nu are mobil, dar aflu cand ajungem in Sarasau de la Orange de ce: “Welcome to Ucraina” – deci iata ca am facut deja primul pelerinaj pe jos international). Ajungem in Sarasau obositi, intram in biserica pe care o gasim deschisa sa ne odihnim si dam de un baiat care stergea icoanele si care imi spune ca il cheama pe tata la noi – ma gandeam ca l-am suparat si vine cu tata sa ne dea afara – apare imediat tata in reverenda…:) In timpul cuvantului de bun venit al lui tata (parintele din Sarasau,) ma hotarasc ca e cazul sa imi cresc putin glicemia cu un Kinder de la magazinul de peste drum. Traversez si dau de un domn care matura in strada si care ma intreaba daca sunt cu grupul…ma gandesc daca o fi de bine sau de rau, ma intreb asta crezand ca si el ca multi altii care vad ca mergem pe jos cred ca suntem saraci si nu ne permitem autocar sau o fi de bine, iar el imi raspunde ca vrea sa ne dea ceva. Sa vina toti oamenii in magazin la el (120 de oameni, un magazin de sat, nu Kauflandul din Manastur) si sa isi ia fiecare ce vrea, o ciocolata, un suc, orice… Eu insist ca nu se poate asa ceva. El insista sa mergem. II spun ca asa intram toti si golim magazinul, de la mancare la sampoane si sapunuri (eu chiar ramasesem acasa fara sampon:)) ). Pana la urma cadem la intelegere sa ne aduca el in curtea bisericii cate ceva. Intre timp, ma duce in curtea din spatele magazinului si imi arata acoperisul si ruinele casei, care cu cateva saptamani in urma luase foc, el si familia scapand cu viata, flacarile mistuind casa, dar nu si magazinul, care a scapat – drept urmare vrea sa ne dea noua cate ceva de pomana ca multumire lui Dumnezeu). Ma minunez cand il vad in maini cu o lada de paine, goala, pusa in fata raftului, cum trage cu bratele tot ce poate: ciocolata de toate neamurile, batoane de ciocolata…ajungem la raftul cu cornuri si fiica lui il intreaba de care sa ne puna, cu vanilie sau ciocolata iar el ii raspunde “Toate”. Goleste pana si raftul de cipsuri, cateva baxuri de apa si suc si hai cu ele la biserica. V-as ruga pe cei care cititi aceste randuri, sa-l aveti in rugaciune si pe Pavel cu familia care si-a facut pomana cu noi flamanzii. Pornim cu burtile si ghiozdanele pline spre Pr. Viorel din Tisa unde iata-ne intampinati in bataie de clopot cu pita cu sare, sandvisuri, suc, ceaiuri si de toate ale gurii. Ne-am gandit sa ii multumim lui Peter ca a fost alaturi de noi in acest pelerinaj si i-am facut o slujba de pomenire tatalui sau,trecut la domnul de cateva zile – bucurie mare pe chipul lui Peter cand vede toti fratii ca se roaga pentru odihna tatalui sau. Dar nu putem sa poposim prea mult ca se asterne seara, si vrem sa prindem crucile pe zi…iarasi dam de ospitalitatea maramuresenilor care ne ies in strada cu struguri proaspeti culesi si cu zambetele pe fete. Ajungem in cimitir, unde il lasam sa intre primul pe Peter cu toaca in mana. Dupa un scurt istoric si o binecuvantare a parintelui paroh, ne indreptam spre cea mai mare constructie de lemn din Europa unde ne asteapta maica stareta si unde punem capat pelerinajului si ne luam ramas bun de la oamenii care ne-au castigat inimile. Va rog sa ii pomeniti pe reporterul Ionut – creatorul toackerilor si pe Pavel cu familia – hranitorul pelerinilor.

 

Silviu Mincu