Joi, 21 aprilie 2016 am avut bucuria să ne întâlnim cu părintele diacon Prof. Dr. Ioan Caraza profesor de Patrologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” din Bucureşti.
Programul a fost următorul, la ora 18:00 Pr. Ioan a participat la slujba pavecerniţei mari la Catedrala Mitropolitană după care a ţinut o cuvântare cu tema „Mângâierea luminii de sub Cruce – în lucrarea lui Dumnezeu prin Mântuitorul Hristos”, iar de la ora 19.30 părintele s-a întâlnit cu tinerii într-un dialog la Amfiteatrul Facultăţii de Chimie (Parcul Mare-Str. Arany Janos, nr. 11).
Ne-am bucurat necuprins de această întâlnire, profunzimea ideilor expuse de părintele profesor ne îndeamnă către o înţelegere mai adâncă a trăirii vieţii în Hristos, a tainei luminii de sub Crucea jertfei dusă de Mântuitorul Hristos şi reflectarea acesteia în tot cuprinsul rânduielii lui Dumnezeu cu lumea.
Această ultimă seară duhovnicească din acest Post ne-a bucurat, am luat-o ca pe o încununare şi dar, pe care nu ştiu câţi dintre noi îl merităm.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate cele rânduite în acest post, adresăm mulţumiri tuturor invitaţilor care ne-au acceptat invitaţia, membrilor A.S.C.O.R. Cluj care s-au ocupat cu multă jertfire de sine de buna desfăşurare a evenimentelor. Cerem iertare pentru toate care nu au ieşit aşa cum se cădea să fie.
Vă mulţumim pentru participare!