Cu bucurie am organizat cel de-al 7-lea pelerinaj pe jos și cu bicicleta la Mănăstirea Oașa de pe Valea Frumoasei din județul Alba în data de sâmbătă 17 octombrie 2015. Plecarea a fost dimineața de la ora 6.00 de la Casa de Cultură a Studenților cu autocarele până la localitatea Șugag de unde au pornit cei cu bicicleta și până la satul Tău – Bistra de au pornit cei care au mers pe jos. Distanța parcursă cu bicicleta a fost aproximativ 40 de km iar pe jos aproximativ 21 de km. A fost un drum deosebit prin pădurea proaspăt ruginită şi bătută de aerul tomnatic. O dată ajunşi la mănăstire, ne-am bucurat de un cuvânt de folos al părintelui Marcel Hancheş care ne-a vorbit despre adevărata pocăinţă. O parte dintre tinerii pelerini s-au întors acasă sâmbătă seara iar o parte au rămas până a doua zi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. După slujbă, părintele stareţ Iustin ne-a condus pe malul lacului unde ne-a împărtăşit din experienţa sa de fost preşedinte ASCOR şi cât de importantă este această misiune. Ne-am întors odihniţi, întăriţi şi împliniţi.
Vă mulţumim pentru participare!