Cu binecuvântarea IPS Parinte Andrei, Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi anul acesta Asociatia Studentilor Crestini Ortodocşi Romani filiala Cluj Napoca a organizat împreună cu alte asociaţii Marşul pentru Viaţă în data de 21 martie 2015 cu tema „Fiecare viaţă este un dar”.
Ca în fiecare an alegem această perioadă deoarece este înrudită cu sărbătoarea Buneivestiri din 25 martie, este o perioadă încărcată de post, rugăciune, aşteptarea Învierii care deja a venit, şi este un fenomen naţional ca în luna martie să se organizeze manifestări în sprijinul promovării culturii vieţii. Anul acesta, acţiunile au debutat cu campania „40 de zile pentru viaţă” începută din 18 februarie în cadrul căreia zeci de persoane s-au rugat zilnic în faţa Spitalului Dominic Stanca II din Cluj Napoca şi mii de trecători au putut vedea mesaje pentru încetarea avortului şi a susţinerii familiei, a pruncilor, a vieţii.
Acest eveniment este unul naţional, au organizat marşul peste 60 de oraşe: Bistrița, Dorohoi, Cluj-Napoca, Galați, Deva, Hârlău, Iași, Pașcani, Piatra-Neamț, Bacău, Târgu-Jiu, Constanța, Timișoara, Zalău, Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureș, Arad, Brașov, Buzău, Câmpia Turzii, Turda, Sf. Gheorghe, Târgoviște, Craiova, Giurgiu, Ploiești, Satu Mare, Fălticeni, Vicovu de Sus, Lugoj, Slatina, Corabia, Drăgănești-Olt, Balș, Caracal, Călărași, Suceava, Oradea, Mediaș, Năsăud, etc.
Scopul principal al „Marşului pentru Viaţă” îl reprezintă susținerea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane începând cu momentul concepţiei şi până la moartea naturală. Totodată, este o afirmare a familiei tradiționale și a valorilor acesteia, care sunt temelia unei societăți solide și sănătoase.
La aces marş au participat copii, tineri, studenţi, adulţi şi familii intregi, toţi cei care cred că avortul în toate formele lui, este o fărădelege în faţa lui Dumnezeu şi o pierdere a vieţii, si au vrut să fie glasul celor peste 400 de copii avortaţi zilnic în Romania, dintre care 16 numai în Cluj.
Acțiunea s-a derulat sâmbătă, 21 martie 2015, în Piaţa Unirii unde s-a început cu discursuri urmate de rugăciunea Tatal nostru rostita de IPS Andrei iar la ora 12 s-a pornit pe traseul din centrul oraşului.
Mai jos aveti imagini de la eveniment.