O parte din membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Cluj de ceva timp s-au implicat în punerea în scenă a unor piese de teatru dedicate tinerilor clujeni. Până acum au performat în cadrul unei seri de tineret în parohia Sf. Ilie din Cluj. Săptămâna aceasta va fi organizată o noua seară cu piese de teatru interpretate de mai multe grupuri parohiale din Cluj. Aveţi mai jos anunţul asociaţiei organizatoare ATCOR Cluj:
Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Cluj vă invită joi, 13 noiembrie 2014, la o seară de tineret cu vecernie, teatru şi agapă. Evenimentul va avea loc la Biserica cu hramul “Schimbarea la faţă” din centrul Clujului (Str. Eroilor nr. 24-26), la subsol.
De la ora 19, vom participa cu toţii la o vecernie a tinerilor.
De la ora 20, tineri din grupurile parohiale, vor prezenta câteva scenete cu mesaj duhovnicesc.
De asemenea, ne dorim să avem un moment video (activităţile A.T.C.OR. CLUJ în primul an de activitate) şi unul muzical (balada lui Moş Tănase Todoran).
De la ora 21, ne vom bucura de o agapă frățească şi socializare. Fiecare este rugat să aducă câte ceva pentru agapă: prăjituri, fursecuri, fructe, dulciuri, ciocolată, suc sau alte bunătăţi.
Întâlnirea este destinată tinerilor cu vârsta între 14 și 35 de ani (liceeni, studenți, absolvenți, tineri) din toate parohiile clujene
Pentru informaţii suplimentare: Radu Copil – 0742 296 123.
Vă aşteptăm cu drag!