ARGUMENT
,,Chiar de ai spune de mii de tezaure, totuși nimic nu ar fi mai de preț ca un prieten adevărat”
(Sf. Ioan Gură de Aur.)
(Sf. Ioan Gură de Aur.)
În acest Post Mare, Ascor Cluj și Biserica Studenților au propus spre dezbatere și în fapt rostul acelui ingredient al vieții cu rol salvator/mântuitor ce înnobilează existența noastră, PRIETENIA. Dorim să repunem în valoare prietenia. Lumea de azi își dă parcă tot concursul să-i pervertească importanța și sensul, să-i denatureze ,,chipul” din varii motive pe care le cunoaștem cu toții. Dar parcă și mecanismul social a ajuns astfel ,,croit” încât să elimine orice reflex de umanitate întoarsă cu fața spre chipul lui Dumnezeu din celălalt. Relațiile umane suportă siluirea unei reducții: nevoi și interese contextuale. Nu mai e timp de cultivat prietenii, nu mai este cu cine, nu mai sunt oamenii deciși și capabili să investească afectiv.
Fără adevărata prietenie viața este pur și simplu lipsită de consistență; un infern ce adeverește cuvintele filosofului ateu francez Sartre cum că iadul este celălat(aproapele). Prietenia adevărată netrecătoare și neschimbătoare nu se poate întemeia decât pe Hristos- ,,Piatra din capul unghiului”.
Prietenia este personalizarea iubirii, e iubirea în lucrare. Numai iubirea e creatoare. Pentru asta, trebuie să dăruim, să ,,ne” jertfim chiar și pe noi înșine… * Mai suntem capabili?
Prietenia este personalizarea iubirii, e iubirea în lucrare. Numai iubirea e creatoare. Pentru asta, trebuie să dăruim, să ,,ne” jertfim chiar și pe noi înșine… * Mai suntem capabili?
Cu adevărat, prieteniile bune sunt agoniseala ce merită să alergăm s-o căutăm ,,peste mări și țări” ca s-o dobândim.
,,Cu adevărat că prietenul sincer este cu mult mai de dorit decât chiar lumina. Și să nu te miri că zic asta, pentru că mai bine ne-ar fi dacă s-ar stinge soarele, decât a fi lipsiți de prieteni adevărați…” spune tot Sf. Ioan Gură de Aur.
Prieteniile și bunele însoțiri din tinerețe te ajută să crești, să te dezvolți, să te formezi, să poți explora până în adâncuri capacitățile, talantul cu care ai fost înzestrat de Dumnezeu. Însingurarea paradoxală a tânărului în mijlocul mulțimii devine un crâmpei de iad.
Cele TREI SERI DE PRIETENIE ȘI POEZIE. DOUĂ CĂI PRIVILEGIATE ÎNTRU ÎNTÎLNIREA ȘI ÎNSOȚIREA CU HRISTOS sunt dacă vreți, un semnal de alarmă, un strigăt de dezvrăjire în fața cântecului de sirenă al lumii postmoderne care ne cere să zidim în noi un om nou**. Și da, să nu ne amăgim, el deja există, deja i-am îmbrăcat hainele prin însingurare, frică, teamă, trădare, valori surogat, răfuieli pasionale. Murim lent dar sigur, atunci când refuzăm să ne mai înțelegem și să ne îngăduim unii pe alții, mai ales când ajungem să gândim diferit.
Și cum s-ar putea să poarte un nume prietenia fără poezie?
Să sărbătorim deci în acordul fragilei primăveri(mai capricioasă) de-afară, aducându-ne aminte de primăvara tinereților noastre și nădăjduind la primăvara veșnică la care suntem chemați, Prietenia. (Corina N.)
Seara I
9 aprilie 2013
Încercarea reîntâlnirii celei mai vechi generații de ascoriști ,,clujeniți” și ,,clujenizați”
Și cum, au trecut aproape 20 de ani de când Pronia lui Dumnezeu a strâns la un loc în Clujul universitar al anilor `90 prima generație de ,,ascoriști”, sub oblăduirea Înaltului Bartolomeu Anania la vremea aceea -vrednic acum de pomenire, a venit momentul să ne revedem. Ceea ce ne-a adunat în Biserică și Ascor a fost taina credinței pe care am descoperit-o și trăit-o împreună, apoi, unii prin alții, prin prietenia ce a dat frumusețe și roadă tinereții noastre…atunci, acum și pentru(nădăjduim) totdeauna, chiar dacă firul vieții fiecăruia dintre noi este diferit.Seara se încheie cu o agapă la demisolul Bisericii din Hasdeu nr.45. Să ne ierte cei cu(,) care nu am putut lua legătura direct din lipsă de date și posibilități.
Las aici un fragment din scrisoarea prezbiterei Monica Felecan– veche ascoristă și ea, care strânge în el toată esența acestei încercări de reîntâlnire:
,,A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea și, cu siguranță, din viața multora. Atunci ne-am format și am crescut împreună în dragoste, dragostea frățească în Hristos, care e cea mai frumoasă și mai ziditoare. Asta e prietenia adevarată, care ramâne pentru totdeauna, si cei care am fost cândva împreună în ASCOR, chiar dacă nu ne-am mai întâlnit niciodată de atunci, am rămas în continuare împreună, nedespărțiți în duh.
Cred și simt că, odată ce ai fost în ASCOR, rămâi pentru totdeauna ASCOR-ist! ASCOR-ul de ieri și ASCOR-ul de azi – nu suntem decât niște frați mai mari și niște frățiori mai mici, aceeași familie și același ACASĂ!
Cu mult drag,
Monica”
Seara II – Lamia Beligan şi Costion Nicolescu (VIDEO)
Miercuri, 10 aprilie 2013
Un regal de poezie; recită Doamna Lamia Beligan- actriță la Teatrul Național din București;
Cuvântul ,,de bună mireasmă” rostit de Domnul Costion Nicolescu- etnolog, publicist, autorul multor cărți excepționale, doctor în teologie la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge“ din Paris.
Seara a III-a – Pr. Ioan PINTEA (VIDEO)
Joi 11 aprilie 2013
Seară Duhovnicească cu Părintele poet, scriitor Ioan Pintea și lansarea cărții autorului ,,Jurnal discontinuu cu N. Steinhardt”.
Seară Duhovnicească cu Părintele poet, scriitor Ioan Pintea și lansarea cărții autorului ,,Jurnal discontinuu cu N. Steinhardt”.
Vă așteptăm cu drag!