de la Dan GRUNEA
de pe yahoogroups
Ieri am citit prima parte din cartea "Comunismul", scrisa de Radu Preda. E o sinteza buna. Cu siguranta o sa citesc si partea a doua, si cred ca fiecare dintre voi trebuie sa o cititi, ca sa intelegeti ca drumul spre iad poate fi pavat cu bune intentii si sa nu uitati crimele staliniste. Nimeni nu are voie sa le uite, nici sa le nege dimensiunea.
Poate ca multi ati citit deja cartea . Imi permit sa fac niste completari, legate de experienta mea de viata, in special de anul pe care l-am petrecut, avand 19 ani, in Spania. Nu voi vorbi despre comunism in sens strict, ci despre fiica ilegitima si salbatica a acestuia, sau surioara lui neagra, depinde de perspectiva, Anarhia. Daca social-democratia este o impreunare a ârosuluiâ cu âalbulâ, in sens figurat, Anarhia este o impreunare a ârosuluiâ cu ânegrulâ. De data asta, la figurat, dar si la propriu, caci flamura ei e rosu-negru.
In Spania am frecventat, o spun sub pavaza metaforei, un âaltfel de ASCORâ, unul in care texte ale lui Bakunin , Proudhon sau Kropotkin erau citite ca si cum sunt cititi in Ascor Sfintii Parinti. Mai mult, erau acolo si oameni ai actiunii, maestrii in a ridica baricade, nu spontan, âanarhicâ, ci dupa rigorile unei adevarate stiinte. Erau oameni care purtau vesnic la gat esarfe, care, udate si legate pe fata, ajutau nu doar la a nu fi recunoscuti in filmarile politiei, dar faceau ineficient gazul iritant menit a-i dispersa. Anarhia pare un anacronism.Ea nu mai sperie pe nimeni. Caderea Imperiului Sovietic a insemnat o lovitura incredibila, care a dus la disparitia, mai mult sau mai putin precipitata, a unor miscari radicale de stanga, precum RAF-Baader Meinhof, ca exemplu. Aceasta din mai multe motive: crimele staliniste au devenit tot mai vadite, esecul economic al comunismului, indiscutabil, ceea ce a dus la subtierea masei de simpatizanti din care se alegeau noi recruit. Ca alte motive, o grupare marginala social (care nu se bucura de suportul populatiei, cum a fost, printre multe altele, amintitul Baader Meinhof vest-german), are nevoie de suportul logistic al serviciilor secrete ale altor state (cele din blocul estic in cazul nostru) Rigorile vietii in clandestinitate reclama sume mari de bani si arme. Cu totul alta a fost situatia acelor grupari, care, pe langa a afirma o evidenta latura radical socialista, aveau si o orientare nationala independentista. Aceasta din urma a subzistat atrofierii primei orientari, ceea ce a dus la longevitatea unor grupari precum ETA, IRA, FLB. Evident, acestea se bucurau si inainte de autonomie financiara si logistica generata de o oarecare simpatie a populatiei locale, sau a unor segmente ale acesteia.
In aceste conditii, Anarhia nu mai sperie pe nimeni. E un Bau-Bau uzat. Problema este, ca lucrurile nu stau tocmai asa. Si acuma, intrebarile: âde ce anarhia?â. Cine sunt, pana la urma acesti anarhisti, care ne apar, pe buna dreptate, oarecum niste personalitati isterice si histrionice. Se poate face ceva pentru canalizarea in alta directie a acestor energii?
Fara niciun fel de legatura cu conceptele psihanalitice freudiene (ca sunt, oricum, la limita imposturii- ca scurta paranteza, este astazi dovedit ca âomul cu sobolaniiâ, unul dintre cei mai celebri pacienti ai lui Freud, nu a fost vindecat de boala sa, dar a primit bani, pentru a nu mai aparea in Viena, caci in studii aparea deja ca vindecat.), deci fara legatura cu tema oedipiana, absolut toti anarhistii pe care i-am cunoscut aveau o problema cu figura paterna. Ori un tata abuziv, ori un tata absent. In multe cazuri, se batusera cu tatal , si castigasera respecul amestecat cu teama, din parte acestuia, doar dupa acest eveniment.. Nu am intalnit pe nimeni care sa fie anarchist, si, sa nu fi fost initial un copil victima a violentei repetate a adultilor. Cred ca relatia copil -parinti are influenta asupra relatiei viitorului adult cu alte figure ale autoritatii, precum Stat si Dumnezeu. Am vazut asta, si mai tarziu, datorita profesiei. Asa ca, cei care cititi, daca nu va incanta ideea de miscare anarhista, nu uitati ca cea ma buna metoda de a-i transforma pe copilasii vostri in viitori revolutionari, este sa ii bateti si sa le negati libertatea si personalitatea . Toate cu masura si cu cap, ca, daca nu, fiecare palma se va intoarce impotriva voastra. Chiar daca nu sub forma de palme, caci copiii inteligenti si sensibili isi vor proteja intotdeauna parintii (iar anarhist nu poate ajunge decat un om inteligent si oarecum hipersensibil). Un nesimtit va ajunge infractor, niciodata anarhist.
O alta solutie, extrem de utila, ar fi ca Institutia Biserica ca singura alternativa viabila la Anarhie ,de care, paradoxal, o leaga o substanta similara ( La urma urmelor niste nihilisti mai mari decat crestinii nici ca am vazut, si sper sa intelegeti exat ce vreau sa spun, ca e in sens bun) sa fie asa cum trebuie sa fie: straina fata de Stat. Fiindca statul este intotdeauna Criminal. Fara exceptie, orice stat este criminal. Incepant de la motive ca razboiul din Vietnam, Irak, pana la experienta personala de a fi fost batut de politia spaniola fara motiv intemeiat.Chiar daca Statul ar fi un rau necesar, Institutia Biserica nu trebuie sa mai valseze cu Statul, alminteri nu va putea sa deturneze niciodata elementul anarhist spre Crestinism, cum ar fi sanatos. Cand vorbesc de Biserica, nu ma refer la sensul ei mistic, ci la Institutie, la expresia ei obiectivata, fenomenala, dupa cum ar zice Berdiaev. Un preot de tara, din Franta perioadei monarhiei despotice a airmat ca Statul si Institutia Biserica se inteleg ca doi talhari. Cand vorbesc despre valsul imoral dintre Stat si Institutia Biserica, nu ma refer numai la Catolicism. Regimul tarist nu de Vatican a fost sustinut. De fapt, oricum, datorita turnurii pe care sta istoria sa o ia, divortul definitiv dintre Stat si Biserica este inevitabil. Pentru ca daca nu, Biserica ramane in acest mariaj in calitate de sotie abuzata.
Revenind la intrebarea, daca a murit sau nu anarhia, raspunsul este unul singur: este amortita, dar traieste, isi intinde bratele, isi pocnste incheieturile, ca sa capete vlaga. Nici nu se poate sa fi murit, caci ea exista ca orientare filozofica inca din Antichitate. Si cauza pentru care, in ciuda aparentelor, Anarhia nu dispare, este prostia noastra, lacomia noastra, perfidia grupurilor de interese, faptul ca ne-am vandut pe noi insine ca oameni si ne-am lasat transformati in masini de consumat.