Salut!
M-am intrebat in ultimul timp... cat de mult cere Dumnezeu de la om? Poate e cam stupida intrebarea, dar in ce masura vrea Dumnezeu sa ne traim viata pentru El si ce ne mai ramane pentru noi? Ne mai ramane ceva pentru noi? Stiu ca toate cate le facem le facem cu gandul la El, dar in momentul in care ajungi sa ii cunosti iubirea, puterea si dreptatea, ai vrea parca sa fii mai aproape de El, nu ai mai vrea altceva; te trezesti cu El in minte si in suflet, dormi cu gandul la El, mananci cu gandul la El, inveti cu gandul la El, practic, PRACTIC, tot ce e in tine nu mai e al tau; si toate incep sa ti se para mici, foarte mici, foarte neinsemnate. Ceea ce ma nelinisteste(daca pot spune asa) este cum sa traim in lume pentru El? Stiu poruncile Lui, dar totusi nu stiu cum ar vrea sa imi traiesc viata. Nu stiu.. are vreo logica? As vrea sa stiu ce simtiti si voi, sa stiu ce ati face.. as vrea un sfat, poate(?); e ca si cum as fi intrat in ceva din care nu mai pot iesi; am incercat, dar nu am reusit.
cat de mult cere Dumnezeu de la om?
(10 posts) (4 voices)-
larisa
MemberPosted 1 year ago # -
alexa
MemberHei,
Nu ma consider o cunoscatoare, dar o sa iti spun ce cred eu. Din cate am inteles eu, tu te intrebi ce ai de facut acum, dupa ce L-ai gasit pe Dumnezeu. Spun asta pentru ca ai zis ca nu shtii cum ar vrea El ca tu sa iti traiesti viata. Parerea mea este ca el vrea ca , in primul rand tu sa ii urmezi Legea in fiecare zi si in tot ceea ce faci. In al doilea rand El a pregatit un drum pentru tine dar drumul acela numai El il shtie, iar tu il poti afla rugandu-te. Rugaciunea este raspunsul la orice intrebare. Poate ca raspunsul va veni mai repede sau mai tarziu, dar daca starui, il vei afla cu siguranta. Sper sa te fi ajutat macar putin :)Posted 1 year ago # -
daniil
AdministratorDoamne ajuta !
Dumnezeu nu iti cere ceva anume, daruieste. Toata geneza este un dar, o expresie a iubirii nemarginite a lui Dumnezeu, care daruieste, nu cere nimic in schimb. Omul, spre deosebire de restul creatiei vazute este inzestrat cu libertatea de a alege. Aceasta este tot timpul a noastra, nealterata, intrand in definitia omului ca si fiinta creeata de Dumnezeu. Exercitand alegerea, liber, omul poate alege sa traiasca in Dumnezeu sau nu, in nici un caz Dumnezeu nu impune acest lucru, ramanand o optiune nu o obligatie. Alegerile au insa consecinte specifice, precum oricarei actiuni ii urmeaza o serie de consecinte datorate acesteia. Putem spune multe despre Dumnezeu ca este, dar, dupa cum parintele Rafail a punctat cu mai multe ocazii, definitorie ramane prezentarea pe care insusi Dumnezeu si-o face lui Moise spunand "Eu sunt Cel ce sunt". Cu alte cuvinte a il alege pe Dumnezeu inseamna a alege "a fi". Masura ajungem "sa fim" este masura in care devenim asemanare a lui Dumnezeu.
Cunoasterea poruncilor, nu doar stiinta lor, serveste la a-l cunoaste pe Dumnezeu. Nu potem cunoaste poruncile decat daca le lucram, cunoasterea tinand de o relatie intrinseca a omului. Lucrarea tuturor poruncilor este necesara insa pentru aceasta. In acest sens Sfantul Maxim Marturisitorul explica in "Capetele despre dragoste", ca toate poruncile pot fi lucrate atunci cand se lucreaza porunca dragostei, ea cuprinzandu-le pe toate celelalte, dragoste insa dupa chipul dragostei lui Dumnezeu. Toate ale lui Dumnezeu se fac insa cunoscute omului in permanenta de catre Dumnezeu, prin Duhul Sfant, care purcede din Tatal prin fiul si care, dupa cum consemneaza si Matei din vorbele lui Hristos, ne invata toate si ne aduce aminte despre toate cele ni le-a transmis Dumnezeu.
Duhul Sfant, poate fi gasit de la cincizecime, pana in zilele noastre in Biserica, pe care o alcatuieste impreuna cu oamenii din ea. Toate tainele Bisericii reprezinta lucrari ale Duhului Sfant, deci, prezenta lui Dumnezeu printre oameni. Asadar, Biserica, constitue un loc destul de exact de intalnire a Duhului Sfant.Trairea cu Dumnezeu este de fapt trairea cu Duhul Sfant. Omul traieste in Dumnezeu in masura in care Duhul Sfant il umple, iar Duhul Sfant il umple in masura in care se lasa umplut, dupa ce inainte s-a golit de cele ale lumii (ale lumii omenescului sau subomenescului, prin asta neintelegandu-se gandul lui Dumnezeu despre lume). Sa traiesti fiecare zi cu gandul la Dumnezeu, sa faci toate cu gandul la Dumnezeu, sa te trezesti cu gandul la Dumnezeu, nu este posibil din punct de vedere al omului, se realizeaza cu adevarat doar cand omul este umpult de Duhul Sfant, ca si har al Lui. Ca si obiective zilnice, acestea pot duce mai degraba la inselare, omul netraind cu candul la Dumnezeu ci cu gandul la un dumnezeu pe care si l-a format in mintea sa, fara Duhul, neputand cunoaste pe adevaratul Dumnezeu. Chiar daca la un momentdat Duhul arata omului pe Dumnezeu, la inceput aceasta este doar o mica pregustare a Sa; daca, ulterior omul nu lupta pentru a obtine pe Duhul Sfant in interiorul sau ci ramane la aceasta pregustare, Il pierde si ii ramane doar sa isi formeze cu mintea un dumnezeu propriu, intrucat pe Dumnezeul cel adevarat nu l-a cunoscut indeajuns. Duhul este insa prezent in Biserica, lucrand Tainele acesteia. Il avem in Botez, Mirungere, Spovedanie, Impartasanie, Cununie, Maslu, Preotie, realizadu-le pe toate acestea. Este vazut in masura in care doreste El sa se descopere, nu in masura in care dorim noi sa il simtim (care este de altfel o alta cale spre inselare) si in nici un caz daca aceasta este spre pierderea omului ( mandrie de obicei).
In viata de zi cu zi, in lume, nu poti pretinde asadar sa tii gandul la Dumnezeu in toate cele pe care le faci. Poti face insa parte din Biserica si sa doresti obtinerea Duhului Sfant. Sfintii parinti au lasat atat prin vietile cat si prin scrierile lor, cum poate fi obtinut Duhul Sfant, de altfel toate randuielile Bisericii la aceasta se refera, acesta este scopul lor. Rugaciunea, citirea scriprurilor, citirea vietilor sfintilor, participarea la Tainele si randuielile Bisericii, alaturi de activitatea zilnica in societate, chiar daca suna banal, reprezinta felul in care omul isi poate trai viata pentru a obtine Duhul Sfant. Acesta vine treptat si se face impreuna lucrator cu omul in toate activitatile pe care el le desfasoara, ajutandu-la la un moment dat si sa lucreze toate cu gandul la Dumnezeu.
Posted 1 year ago # -
larisa
MemberSi, referitor la pacate, exista vreo modalitate prin care poti sa eviti pacatele facute cu gandul? mi'am dat seama la unele pacate e f usor sa renunti( fapte, vorbe); dar gandurile, ce sa facem cu ele? si ceea ce nu pot sa imi dau seama este, totusi, in ce masura ele sunt pacatele noastre, in sensul in care nu le putem controla pe cele spontane, nici nu stiu de unde apar. Mi se pare pacat doar sa ma gandesc la un pacat. Asta e pacat, sa te gandesti la un pacat, in sensul de a constientiza pacatul? Deoarece exista pacate pe care nu le'am facut, dar inainte nici nu le constientizam, cumva. Daca ajungi sa le constientizezi, chiar daca nu le faci, e pacat? Si in cazul gandurilor, ce putem face, caci ele deja sunt ganduri. Un parinte mi'a spus ca pacatele sunt ca niste asarele, care vin si trec pe langa noi, si ca daca nu ne miscam se mai si aseaza( daca staruim cu gandul la ele, atunci devin.. grave(?)). Dar oricum, de ce vin? Incercand sa avem o viata asa cum ar vrea Dumnezeu(pe care oricum n'o s'o avem niciodata), ele o sa dispara?
Posted 1 year ago # -
larisa
MemberSi, ce trebuie sa faca un om ca sa aiba pace, stiind ca e mizerabil?( ca asta suntem, la urma urmei). Orice am face, nu putem fi altfel. Sa fie asta asa ca sa vedem cat suntem de neputinciosi? Daca oricum tot pacatosi suntem, ce rost are sa mai evitam pacatele, daca nefacandu'le pe alea intram in altele, si mai mari, pe care nu le'am facut inainte?( nu stiu ce e normal; e vb de pacate noi, in care intru fara sa vreau, nu'stiu exact cum si de ce; pacate impotriva carora nu pot sa fac mai nimic, caci sunt mai ales pacate gandite, spontane, cum am scris mai sus; si pacatele ganduri sunt poate chiar mai grave decat cele cu fapta sau cu vorba); ies din unele si intru in altele; si as vrea sa nu fie asa, dar nu stiu ce sa fac, deoarece nu le pot anticipa; la urma urmei, rautatea din om tot trebuie sa iasa pe undeva, nu? dar ma intreb, ajunge vreodata, totusi, sa scada? De'asta zic.. cat de mult cere/vrea Dumnezeu de la om... ca sa putem avea pace si liniste si sa fim asa cum ar vrea El, sa ne indreptam spre asta?
Posted 1 year ago # -
daniil
AdministratorIn aceasta lume pace si liniste nu este, nici nu poate fi. Pana la sfarsitul vietuirii sale pe acest pamant omul are de luptat cu pacatul. Pana la a doua venire a Mantuitorului, pana va fi un cer nou si un pamant nou, lumea este unita cu pacatul ca urmare a alegerii omului, a alegerii lui Adam de a se desparti de Dumnezeu. Lumea fiind data de catre Dumnezeu lui Adam, s-a impartasit o data cu acesta de cunoasterea (unirea) cu raul. Dumnezeu la intrupare o asemenea fire omeneasca ia, cazuta, motiv pentru care ajunge la moarte, pacatul neputand fi biruit decat prin moarte. Insa dupa moarte ceea ce aduce nou Mantuitorul este invierea (intrucat firea Dumnezeiasca nu putea fi tinuta de moarte, ea fiind insasi viata). Inviere care este si a firii omenesti, fiind astfel primul om in a carui fiinta nu mai era amestecat pacatul, ruptura de Dumnezeu. Prin impartasirea cu trupul si sangele Mantuitorului, omul, devine partas al acestei reuniri a fiintei sale cu Dumnezeu. Nu este posibil pentru om sa nu mai cada in pacat doar pe baza vointei sale. Vointa are doar rol de alegere, de a permite lucrarea lui Dumnezeu cu omul in lupta cu pacatul. Faptul ca vointa este sedusa de pacat, omul avand o fire obisnuita cu el (Adam a mancat totusi fructul cunostintei raului), nu inseamna ca ea nu este libera. Din acest motiv omul lumesc tinde sa aleaga pacatul mai repede decat binele (a doua varianta neparand la fel de atractiva), lucru demonstrat prin mai multe experimente psihologice, dintre care cel mai cunoscut este experimentul "bobo doll".
Totusi omul, ca fiinta nu a fost creat pentru rau ci pentru bine. A fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, urmand sa dobandeasca asemanarea. Omul duhovnicesc este cel care biruieste asupra seductiei raului din lume, dar, ajunge la aceasta doar cu ajutorul lui dumnezeu. Fiecare Dumnezeiasca Liturghie are ca scop impartasirea firii omului cu cea a lui Dumnezeu. Toate tainele Bisericii spre aceasta converg, toate avand ca obiectiv final impartasirea omului cu Dumnezeu (liturgica, intrucat toate sunt in legatura cu Liturghia, chiar daca le mai separam noi fortat). Viata litugica este cea care il ajuta pe om sa lucreze tot timpul cu Dumnezeu. Pentru tamaduirea de pacat exista in mod specific taina spovedanie, dar, pentru a tamadui firea omului de alegerea pacatului este necesara impartasirea cu Hristos, dupa cum El insusi o afirma numeroase ori. Nu inseamna ca in acest fel se devine om duhovnicesc peste noapte, totusi felul in care firea fiecarui om are afinitati spre rau este complex, cu atat mai mult cu cat a avut parte si de o viata indepartata de Hristos si cu ocazii de a absorbi partea placuta a raului. Despartirea omului de rau este pana la urma asemanatoare unui sevraj. Chiar daca nu constient omul poate observa ca tanjeste dupa acesta, intrucat s-a imbibat, asemanator unui burete cu dulceata sa. Cu rabdare si cu dorinta de a-L lasa pe Dumnezeu lucreze, fiind credincios Lui in ceea ce a spus si spune prin Biserica, se ajunge si la despartirea de pacat. Este ca si cum ai usca haine intr-o camera umeda: la inceput curge marea parte a apei, apoi incet restul, daca ai grija sa mai si aerisesti acea camera incet se vor usca si hainele. Indumnezeirea omului se gaseste in Biserica.
Cred ca am spus multe si nu foarte clar. Ceea ce doream sa zic este ca daca ai duhovnic, te spovedesti, te impartasesti si vezi in tine pacate noi, acelea nu sunt noi. Sunt pacate vechi care nu erau vizibile inainte si care neglijate fiind pot sa creasca. Dumnezeu le stie si stie mai bine decat noi sub ce forma ne-am unit cu ele, de aceea, cu ajutorul duhovnicului (parinte duhovnicesc ar fi termenul corect intrucat cu harul primit de la Dumnezeu are de nascut oameni duhovnicesti) le poti incredinta Lui, iar El te va ajuta la indepartarea de ele.
"Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam "
Posted 1 year ago # -
am intrebat un frate(care acum e preot) cum sa scap de razboiul gindurilor? ,,,de chinul psihic ,daca pot spune asa in care te pot aduce multele framintari?..ma privit nedumerit..nu stia despre ce lupta il intreb?...am ramas fara raspuns..si peste ani am inteles ca pacea gindurilor vine intr-o strinsa comuniune cu Dumnezeu...
Posted 1 year ago #
Reply
You must log in to post.